vineri, 5 septembrie 2014

Vibraţii în declin şi-o viaţă ca un spin de trandafir

Cartea schimbării

Introducere

Suntem 7 miliarde de indivizi ce populează Terra, privind în ansamblu suntem 7 miliarde de furnici ce se învârt în cerc disperate să supravieţuiască.
Pentru fiecare furnică există o zi unică în viaţă, mai exact ziua în care se naşte. După momentul naşterii pentru furnica urmează singură perioadă frumoasă şi cu adevărat profundă din viaţa ei, copilăria! Această perioadă reuşeşte să transforme furnică în om!
Suntem oameni doar când suntem copii, paradoxal lipsiţi fiind de experienţă în acea perioadă înţelegem esenţa vieţii mai profund ca la maturitate.
Viaţa înseamnă libertate, joc, iubire necondiţionată, poveste, muzică, natură, iar copilăria ne oferă aceste lucruri. Totuşi copilăria este un prim test dat oamenilor, în călătoria lor către o viaţă de om sau una de furnică.
Trecând de perioada copilăriei am observat în jurul meu cum tot mai mulţi oameni se transformă în furnici. Este mult mai greu să rămâi om şi mult mai uşor să devii furnică, totul se rezumă la valorile în care se încrede fiecare categorie.
Paradoxul apare şi aici unde valori ca frumosul, binele, egalitatea, libertatea, imaterialul, creativitatea, iubirea fată de semeni şi popor etc. sunt de partea omului şi fiind des evitate, iar puterea, banul, îngrădirea, ura, individualitatea, inumanizarea, robotizarea, îndoctrinarea, sclavia etc. sunt valori mult mai dorite de indivizi care într-un final devin pioni în marea armată de furnici.
Mereu m-am întrebat de ce ai vrea să faci parte dintr-o armată de furnici? De ce nu ţi-ai dori să trăieşti liber şi să faci ce simţi? De ce să te conducă banul când poţi să trăieşti fericit fără? De ce unii nu văd lucrurile astea?
Răspunsul se bazează pe teama individului de a nu deveni un inadaptat social. Este simplu după cum spuneam şi mai sus furnicile sunt într-un număr mult mai mare, de unde rezultă că marile grupuri sociale sunt dominate de furnici, pentru a te adapta la grup trebuie să devii furnică.
Aceasta este logica majorităţii, dar din punctul meu de vedere acest lucru este eronat! Într-adevăr aceasta este calea cea mai simplă, odată intrat în grup trăieşti după normele impuse de liderii grupului, dacă le urmezi cu stricteţe vei fi în centrul atenţiei şi susţinut de toţi ceilalţi, iar statutul tău social va creşte lăsându-te pe tine să crezi că ai o viaţă fericită şi împlinită!
În fapt tu eşti cea mai harnică furnică şi nu faci nimic semnificativ pentru tine şi sufletul tău! Tot ce faci este în interesul grupului, care la rândul lui este condus de alte grupuri mai mari, iar în final câţiva gândaci ce au reuşit să înşele toate furnicile se îmbogăţesc pe munca acestora.

Capitolul 1


Poate odată Terra era o sferă, dar în momentul de faţă a devenit cea mai mare piramidă din Univers. La baza piramidei avem furnicile cotidiene (majoritatea populaţiei) ce muncesc toată viaţa pentru alte furnici mai mari furnicile guvernatoare (statele, guvernele), care la rândul lor sunt conduse de furnicile corporatiste (marile corporaţii) şi nu aici se opreşte piramida, deoarece furnicile corporatiste nu pot funcţiona fără furnicile bancheri şi observăm cum de la bază spre vârf puterea cade pe umerii câtorva gândaci ce mai sunt numiţi şi elita societăţii. Elită, nu pentru capacităţile lor supraomeneşti ci pentru modul lor impresionant prin care au minţit şi furat întreaga populaţie.
Totul este posibil deoarece furnicile nu îşi pun întrebări, pe ele nu le interesează ce se întâmplă în jurul lor! Scopul furnicii pe parcursul vieţii este să reuşească să se integreze într-un grup de alte furnici, să aibă un loc de muncă şi să devină o furnică corporatistă, să aibă case, maşini, bani să se plimbe şi să se distreze, haine de firmă şi toate aceste lucruri pentru a fi o furnică cu un statut social mai mare ca al unei alte furnici. Fiind preocupate cu astfel de probleme furnicile nu mai au timp să mediteze asupra adevăratelor probleme cu care se confruntă omenirea. Simplu,  gândacii despre care vorbeam mai sus au găsit căile necesare să le blocheze furnicilor gândirea, reuşind să îi menţină la un anumit nivel de inteligenţă!
Toate acestea au la baza banul, acea hârtie tipărita ce poate cumpără doar lucruri materiale. Gândacii au reuşit să falsifice sistemul şi să deţină monopolul asupra tipăririi banilor, iar furnicile să nu poată supravieţuii fără aceasta resursă.
Caracteristica principală a unei furnici este dependenţa fie ea de grup, bani, tehnologie, droguri etc. Acest lucru o face vulnerabilă, iar în momentul în care una din resursele enumerate mai sus ar dispărea un al Treilea Război Mondial ar apărea.
Imaginaţi-vă cum ar fi ca în ziua de azi să dispară peste noapte reţeaua de socializare Facebook! Peste jumătate din populaţie nu ar mai şti cu ce să îşi ocupe timpul liber, nu ar mai şti cum să interacţioneze cu prietenii, nu ar mai exista cupluri, nunţi, iar totul ar deveni un dezastru psihologic şi social!
Se spune că un om inteligent crede doar jumătate din ce aude, iar un om înţelept ştie care jumătate! Gândacii cu ajutorul presei aruncă informaţi false pentru a speria armata de furnici, aceste informaţii în mare se referă la dispariţia resurselor naturale, crize economice pornite intenţionat, atentate, războaie toate cu scopul de a face populaţia să creadă că economia mondială este în scădere, viaţa este din ce în ce mai grea, iar furnicile trebuie să muncească mai mult şi pe bani mai puţini. În realitate totul este foarte bine, dar gândacii vor din ce în ce mai mult, iar sclavii trebuie să fie biciuiţi şi mai tare!
Oare care este cauza manipulării atât de facile din ziua de azi? De ce oamenii din trecut nu se lăsau atât de uşor minţiţi? De ce rămân aşa puţini indivizi cu minte limpede? De ce nu putem depăşii acea barieră?
Deoarece gândacii ne droghează şi ne ţin închişi în propriul nostru corp! Aerul pe care îl respirăm este poluat, apa pe care o bem conţine substanţe nocive, mâncarea este injectata cu substanţe ce ne modifică funcţiile organismului.
Şi cum altfel dăm peste un alt paradox, avem o dezvoltare tehnologică avansată, avem un sistem medical mult mai bun şi totuşi speranţa de viaţa scade. Observăm cum apar din ce în ce mai multe boli care nu pot fi vindecate şi totuşi apar de două ori mai multe companii din industria farmaceutică care au profituri uriaşe! Este simplu totul este controlat de gândaci în favoarea lor, ei dictează când să trăiască furnicile şi când să moară. Tehnologia în momentul de faţă ar putea vindeca toate bolile existente, problema este că nu asta se doreşte, mai nou se creează boli în laborator, iar pastilele fac mai mult rău decât bine!
Toate aceste fapte duc către un singur lucru, pierderea totală a sentimentului de libertate, datorită dependenței forțate a omului față de sistem.


Capitolul 2


Știința se axează tot mai mult pe construirea roboților umanizați, iar sistemul transformă oamenii în roboți. De ce își dorește elita de gândaci să aibă sub conducere roboți și nu oameni? Poate pentru că oamenii au conștiință, iar robotul poate fi controlat din fața unui calculator!
Totul se rezumă la manipulare, elita caută tot mai multe sisteme de control, simte că acei puțini indivizi care au rămas oameni și nu au devenit furnici pot fi un adevărat pericol pentru demascarea lor. Frica și dorința de siguranță îi face pe gândaci să depășească orice limită morală. Aceștia au creat un sistem care poate manipula emoţiile, poate controla comportamentul, te poate adormi, îţi poate crea amintiri false şi îţi poate şterge memoria.  Majoritatea statelor transferă sume substanțiale armatei pentru dezvoltarea unor astfel de programe. De asemenea, se pare că a devenit posibilă introducerea, cu un grad înalt de fidelitate, de cuvinte sau chiar texte întregi în corpul uman, crescând astfel posibilitatea inducerii unor sugestii şi a unor influenţe psihologice.
Psiho-terorismul (termen introdus in literatură de scriitorul rus N. Anisimov) este termenul ce reprezintă acest fenomen, iar arma psihotronică este cea care transformă omul în furnică.
Oamenii sunt conduși de dorințe, impulsuri primitive și inconștiente și aceste lucruri îi fac fericiți, dar în același timp aceste lucruri sunt arme împotriva elitei, deoarece aceștia au nevoie de o gândire rațională. Pornind de la această premiză nepotul lui Freud, Edward Bernays, spunea “Manipularea conştientă şi inteligentă a opiniilor şi obiceiurilor organizate ale maselor reprezintă un element important într-o societate democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societăţii formează un guvern invizibil care constituie adevărata putere conducătoare a ţării noastre”.
Prin urmare acea mâna invizibilă are putera de a controla furnicile, iar totul arată ca la un teatru de păpuși. Oamenii trebuie să taie sforile pentru a scăpa din degetele elitei. Cum putem scapa de aceste sfori? Mai exista vre-o sansa de revenire?
Pentru unele furnici nu mai există şansa de scăpare deoarece s-au lăsat spălate pe creier în totalitate, dar pentru restul furnicilor şansele sunt mari. Trebuie doar să îşi manifeste individualitatea, să devină înţelepţi şi să lupte împotriva exploatării şi subjugării lor. Trebuie cu orice preţ să iasă din viaţa mecanică în care sistemul i-a forţat să trăiască ca nişte roboţi. Dacă acele furnici reuşesc să îşi îndepărteze lanţurile, cu siguranţă vor fi permanent înconjurate de un spectru al rebeliunii, deoarece îşi vor dorii să trăiască pentru prima dată în libertate, iar libertatea vine la pachet cu înţelepciunea! Acesta este primul pas pentru a putea lupta împotriva elitei, minţi libere inundate de inteligentă şi înţelepciune. Marele părinte spiritual Chandra Mohan Jain cunoscut sub numele de OSHO, spunea că un om înţelept este precum un foc, precum un leu...o flacără! Asta înseamnă că furnica devenită om, nu îşi va mai putea vinde viaţă şi va preferă să moară decât să fie un sclav!
            Vorbeam mai sus despre puterea de manipulare a elitei şi despre armele PSY pe care gândacii le folosesc împotriva oamenilor să îi transforme în furnici. Oare chiar există vre-o şansă reală de luptă împotriva elitei?
            Singura armă pe care furnicile o au şi cea mai puternică este creierul, iar acestea trebuie să reuşească să îşi controleze foarte bine gândurile şi trăirile. Trebuie să poată bloca orice atac psihologic ce va veni din partea elitei gândacilor.
            Mai exact fiecare furnică trebuie să îşi găsească liniştea interioară pe care să o urmeze. Iubirea ia naştere în interiorul nostru, iar prin iubire viaţa devine abundentă! Continuând firul logic ai ideilor, va fi un război în care furnicile contraatacă cu iubire, stare de bine, echilibru interior. Cel mai uşor de controlat o persoană este atunci când aceasta trece printr-un dezechilibru interior, în acele momente mintea este plină de griji, probleme, iar stresul îţi întunecă gândirea.
            Pentru a-ţi putea crea protecţia necesară faţă de atacurile psihologice ale elitei trebuie să te detaşezi complet de lumea creată de ei, iar tu să începi să îţi creezi propria ta lume. Lumea creată de tine trebuie să fie ghidată de principiul inexistenței trecutului şi viitorului. O viață trăită în prezent este o viață trăită fără griji!


Source: bots-vs-humans


Va urma...


2 comentarii:

  1. "Daca stii sa-L pui pe Dumnezeu in tot ceea ce faci ai sa-L gasesti in tot ce ti se intampla" Monsenior Vladimir Ghika.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În orice forță credem, nu contează că vorbim de Creștinism, Budism, Hinduism, Islamism, Iudaism etc. important este să credem în ceva! Totul se rezumă la gândire, iar dacă noi suntem conștineți că o anumită forță este cu noi, subconștientul va crea în jurul nostru un scut protector. Atunci când nu credem, singurătatea va fi slăbiciunea noastră!

      „Menţine-ţi gândurile pozitive pentru că gândurile tale se transformă în cuvintele tale. Menţine-ţi cuvintele pozitive pentru că ele se transformă în acţiunile tale. Menţine-ţi acţiunile pozitive pentru că acţiunile se transformă în deprinderile tale. Menţine-ţi deprinderile pozitive pentru că ele se transformă în valorile tale. Menţine-ţi valorile pozitive pentru că valorile se transformă în destinul tău.” - Mahatma Gandhi

      Ștergere