marți, 30 septembrie 2014

Dacă toate femeile...

Dacă toate femeile...

Dacă toate femeile ar naște în același timp și țipătul nașterii s-ar auzi în lume...durerea iubirii prin vene ne-ar trece nouă și noi toți am împietri. 
Dacă toate femeile ar apărea  în același moment pe un ecran gigant în timp ce își leagănă copilul la ore târzii în noapte...durerea iubirii prin vene ne-ar trece nouă și noi toți am împietri. 
Dacă toate femeile și-ar săruta pe frunte copilul înainte de culcare, în același timp, iar acest moment  s-ar vedea în lume, toți copii orfani ar simți dragostea de mama și somnul liniștit...durerea iubirii prin vene ne-ar trece nouă și noi toți am împietri. 
Dacă toate femeile ar cânta un cântec de leagăn în același timp și acesta s-ar auzi pe tot pământul, nu ar exista om care să nu adoarmă...durerea iubirii prin vene ne-ar trece nouă și noi toți am împietri. 
Dacă toate femeile și-ar îmbrățișa copiii în același timp, iar acest moment ar apărea pe un ecran gigant, un moment de pace s-ar revărsa pe acest pământ...durerea iubirii prin vene ne-ar trece nouă și noi toți am împietri. 
Dacă toate femeile le-ar spune iubiților/soților „te iubesc!”, în același timp, iar acest moment s-ar auzi în lume, nu ar exista dragoste mai mare pe pământ...durerea iubirii prin vene ne-ar trece nouă și noi toți am împietri. 
Dacă toate femeile ar plânge  în același timp, nu ar exista cascadă mai puternică ca aceea...durerea iubirii prin vene ne-ar trece nouă și noi toți am împietri. 
Dacă toate femeile ar fi agresate în același timp și țipătul disperării s-ar auzi în lume...durerea iubirii prin vene ne-ar trece nouă și noi toți am împietri. 
Dacă toate femeile și-ar vărsa sudoarea muncii într-un singur loc, nu ar exista ocean mai mare ca acela...durerea iubirii prin vene ne-ar trece nouă și noi toți am împietri. 
Dacă toate femeile ar apărea pe un ecran gigant în timp ce își îngrijesc iubirile vieții pe patul de moarte, o liniște sublimă s-ar așterne pe fața pământului...durerea iubirii prin vene ne-ar trece nouă și noi toți am împietri. 
Dacă toate femeile s-ar ține de mână în același timp, nu ar mai exista bărbați care să le rănească, iar suferința ar dispărea de pe acest pământ...durerea iubirii prin vene ne-ar trece nouă și noi toți am împietri. 
Dacă toate femeile ar fi iubite și respectate...o altă lume ar fi!
Dacă toate femeile...

Source:bookdrum




marți, 23 septembrie 2014

Un mesaj pentru voi!

Un om de afaceri de succes se gândește într-un final să își viziteze mama la spital, aceasta fiind internată pentru probleme psihice.

(Omul de afaceri)
Nici măcar nu știu ce fac aici. Adică nici măcar nu știi cine sunt.
Te-ai rugat și ai crezut toată viața în Dumnezeu, nu ai făcut niciodată nimic greșit și iată-te.
Ești cea mai bună persoană pe care o cunosc, și eu sunt cea mai rea.
Tu ești bolnavă psihic, iar viața mea este perfectă. Explică-mi asta?

(Mama răspunde)
Uneori diavolul le permite oamenilor să aibă o viață fără probleme pentru că nu vrea ca ei să se îndrepte către Dumnezeu.
Păcatul tău e ca o celulă de închisoare, cu excepția faptului că e draguță și confortabilă și nu pare să fie vreo nevoie de plecare.
Ușa e larg deschisă până când, într-o zi, timpul se termină și ușa celulii se închide. Și dintr-o dată...este prea târziu.

Nu te supăra dragule, dar cine ai zis că ești?

Plecând de la această discuție purtată între o mamă plină de credință, dar bolnavă și fiul acesteia un om cu o situație financiară foarte bună, sănătos și totuși fără credință. Putem dezbate o temă interesantă între atei și credincioși.
Aud meru în jurul meu oameni ce se plâng că nu au fost sau nu sunt ajutați de Dumnezeu. De cele mai multe ori ateii au fost creștini, dar și-au pierdut credința după un anumit impas din viața lor. Ce nu au înțeles ei este faptul că în viață fiecare trebuie să își ducă crucea, care la unii este mai mare și la alții mai mică. Acum ateii se răzbună pe credință din cauza neputinței lor de a trece peste anumite trepte din viața lor.
Se spune că răul este arma cea mai puternică a ateismului, împotriva credinței creștine. Așa și este, deoarece existența răului  ne duce la întrebarea : „Dacă Dumnezeu este bun și atotputernic, de ce permite răului să existe?”. Răspunsul este simplu...liberul arbitru. Din punct de vedere creștin, Dumnezeu tolerează răul temporar, pentru ca într-o zi, cei care aleg neconstrânși să îl iubească, vor locui cu El în Rai, eliberați de influența răului. Cu alte cuvinte, intenția Lui Dumnezeu privind răul este ca într-o zi să îl distrugă.
De regulă ateii nu cred în moralitate absolută. Dar dacă un ateu este înșelat, mințit sau furat sigur va acționa ca un creștin și va spune că astfel de acțiuni nu sunt morale. Și totuși ce bază are el?  Pentru creștini punctul cel mai important este moralitatea, ce constituie binele și răul, o linie dreaptă ce îl duce direct la Dumnezeu.
Sunt convins că un ateu ar veni să spună: „Deci spui că avem nevoie de un Dumnezeu ca să fim morali? Că un ateu moral este o imposibilitate?”
Nu, dar fără Dumnezeu nu este un motiv real să fii moral. Nu există nici un standard pentru ce este un comportament moral. Pentru creștini: minciuna, trișatul, furatul sunt interzise.
Dostoievski spunea: „Dacă Dumnezeu nu există, atunci totul este permis.” Și nu doar permis, dar fără rost. Totul ține de alegerea ta: crezi sau nu crezi!
Ateii cred că se eliberează prin renunțarea la religie. Ei consideră religia un virus mental pe care părinții  l-au transmis din generație în generație copiilor lor. Creștinismul pentru ei este cel mai rău virus ce se furișează încet în viețile tuturor, în momente de slăbiciune, boală sau neajutorare.
Hai să vedem totuși finalul povestioarei, în care mama bolnavă îi răspunde fiului: „Păcatul tău e ca o celulă de închisoare, cu excepția faptului că e draguță și confortabilă și nu pare să fie vreo nevoie de plecare. Ușa e larg deschisă până când, într-o zi, timpul se termină și ușa celulii se închide. Și dintr-o dată...este prea târziu.”
Mulți dintre noi credem că suntem credincioși, dar cu timpul uităm de credință. Avem o viață frumoasă, avem bani, sănătate, case, mașini, ne plimbăm și toate acestea ne ocupă timpul. Credința nu mai are loc în timpul nostru, iar acea ușă despre care se vorbește în povestioară  se va închide. Atunci toate lucrurile frumoase pe care noi le avem vor dispărea. 
Adesea am văzut oameni necredincioși, ce ajungeau în situații critice și îl rugau pe Dumnezeusă îi ajute!...Cum zicea mama omului de afaceri, „Și dintr-o dată...este prea târziu!”

Eu am un mesaj simplu pentru voi legat de această poveste, iar voi singuri trageți ce concluzie doriți din el:
Pentru orice lucru există o clipă prielnică
Și timp pentru orice grijă de sub cer.
Timp este să te naști și vreme să mori;
Timp este să sădești și vreme să smulgi ceea ce ai sădit.
Timp este să rănești și vreme să vindeci;
Timp este să dărâmi și vreme să construiești.
Timp este să plângi și vreme să râzi;
Timp este să suferi și vreme să te bucuri.
Timp este să arunci cu pietre și vreme să le strângi;
Timp este să îmbrățișezi și vreme să fugi de îmbrățișare.
Timp este să agonisești și vreme să cheltui;
Timp este să păstrezi și vreme să arunci.
Timp este să rupi și vreme să coși;
Timp este să taci și vreme să vorbești.
Timp este să iubești și vreme este să urăști.
Este timp de război și vreme de pace.

Source: thinkwelllivewellnow

luni, 22 septembrie 2014

Călăuza realității

Călăuza realității

- Privește în adâncul cuvintelor -



M-am născut dintr-un ou. Gălbenușul era soarele, iar albușul se prelingea pe trupul meu transformându-se în cel mai frumos râu. Am urmat cursul râului. Un vânt plăcut îmi mângâia părul. M-am lăsat dus de el și am ajuns pe o câmpie. Acolo erau morile de vânt, iar fluturi uriași țineau locul elicelor. Îmi continui drumul și văd un hamac realizat dintr-o coajă de banană. Mă așez în el închid ochii și visez. Imaginea unui copil ce plutește, legat cu o sfoară de un nor. Norul se sparge și mă trezesc. Pământul se cutremură. Trei elefanți cu capul în formă de saxofon alergau spre mine. Concertul de jazz îmi încălzea auzul. Închid ochii și visez. Zece porumbei albi mă ridică către nori. Porumbeii dispar și eu cad. Mă trezesc și văd în fața mea o casă. Acoperișul se deschide și din interior se ridică o balerină. Începe să danseze, iar la final îmi arată cu degetul către cer. O barcă plutea cu catargul în jos. Cerul era marea, iar norii erau valurile. Totul în jurul meu se topea. Ceasul se topea. Timpul se topea. Un fier de călcat netezea nisipul. Merg pe urma lăsată de fierul de călcat. Căldura îmi provoacă o stare de leșin. Printre pleoape văd că se apropie un individ cu picioroange. Închid ochii și visez. Doi copaci cu trupuri omenești pluteau într-o coajă de ou. Se țineau în brațe și priveau către nicăieri. Oul se sparge, iar copacii se izbesc de pământ și mor. Mă trezesc și văd o cioară ce stă pe umărul unei fetițe și mușcă din ea. Mai merg și văd cum peste un pian cade un cal. Văd oameni ce au ceasuri în loc de ochi. Văd tristețe și durere. Văd o scară și o ușă. Aleg să urc pe scară. Nu puteam să trăiesc în lumea lor.

Source: Suprarealism

joi, 18 septembrie 2014

Suflet ancorat

Capitolul 10 - Anexa 3
Suflet ancorat



Mă trezesc. Deschid fereastra și privesc cerul. Un fum dens și negru parcă acoperea Pământul. Culorile dispăruseră, iar aerul monocrom mă îneca. O liniște asurzitoare se revărsa peste mine. Un nor de păsări se formează deasupra mea. Străzi pline de oameni, dar totuși goale. Mă simțeam diferit într-un ocean de la fel. În colțul străzii zăresc un bătrân ce cânta la vioară. Voiam cu orice preț să aud sunetul corzilor atinse de arcuș. Nu auzeam nimic. Bătrânul se uită la mine, îmi zâmbește și îmi spune: „trăim vremuri grele copile, totul a dispărut! Atunci când sufletul dispare și lucrurile frumoase din viața noastră dispar.” Mă uit atent la oameni. Dintr-o dată văd cum cutia lor toracică se deschide. Sufletul era captiv în propriul trup. Ancora neputinței nu îl lăsa să evadeze. Reflexia vitrinei unui magazin îmi arată propriul suflet ancorat. Cad în genunchi. Cad pe brânci. Izbesc cu fruntea asfaltul. Îi cer iertare bătrânului. O lumină puternică mă orbește. O arsură parcă îmi arde plămânii. În zare văd o pasăre ce duce o ancoră spre soare. Muzica începe să cânte.

Source: ingberg

Coșmar sau realitate?


Capitolul 10 - Anexă 2 

Coșmar sau Realitate?

    
Intru în sală, toate scaunele sunt pline de oameni ce privesc în gol la spectacolul de păpuși. Tema spectacolului este viața. Stau nedumerit și gândurile mele o iau razna. Cum viața poate fi reprezentată de păpuși?
Oamenii aplaudă reprezentația, văd zâmbete false și trupuri lipsite de substanță. Sufletul meu este cuprins de un fior al singurătății. Dintr-o dată păpușile își îndreaptă privirile către mine. Au simțit că nu fac parte din spectacol, eram împotriva credinței lor! Hipnoza practicată de păpușari nu reușea să mă cuprindă.
Pulsul începe să îmi crească, iar inima parcă vrea să îmi iasă din cutia toracică. Încerc să fug. Din sală se aude o voce robotizată. Nu ai unde să fugi, trăiești în propriul coșmar. Aceasta este realitatea, ești doar un trup pe acest pământ, sufletul tău îmi aparține.
Pentru o clipă era să îi cedez. Mi-am zis: acești oameni au nevoie de suflete, nu pot trăi înconjurat de cadavre! Și totuși...
Ultima zi de viaţă. Roiesc toţi pe lângă mine, mă spintecă din priviri. Sunt speriat de moarte. Pe uşă intră mama. Cu ochii-n lacrimi îmi cuprinde-n palme obrajii palizi şi-mi spune: „Zâmbeşte fiule, totul a fost un vis. ”
 Oare?

Source: ingberg

marți, 16 septembrie 2014

Proza schimbării

Capitolul 10 - Anexă
Proza schimbării


Zac întins pe un pat, scrijelind cu unghia peretele mucegăit. Totul îmi este familiar, aşternutul de sub mine e rece, eu sunt rece, iar orice sursă vie de căldură nu mai există. Văd în jurul meu sertare pline cu oameni morți, ca într-o morgă, dar nu, eu sunt acasă, vechea mea casă. Preferam morga, aş fi înţeles măcar de ce mi-e frig.
Se face noapte și alerg prin camere imaginându-mi că sunt într-un film de groază. N-am luat-o razna, doar m-am plictisit. Sunt paznicul unui cimitir din care nimeni nu vrea să renască.
 E trei dimineața și eu nu știu ce să fac, privesc în gol într-un colț al camerei. Aștept ca ceva să mă scoată din transă. Caut gândurile dispărute cu înfrigurare, încălzit de o febră sinistră. Le găsesc pierdute și goale, resemnate ca mine. Deschid fereastra și privesc spre cer, o lumină îmi intră în ochi. Un luceafăr mă cheamă la el încercând parcă să mă salveze de ceva!
Realizez că sunt într-o relație complicată cu viața.  Deocamdată aștept cuminte, la rând, să fiu îmbrăcat. N-am vrut să intru. Puteam să jur că înăuntru, pe masă, o parte din mine murise deja.
Simt nevoia să strig, sentimentul de neputință mă obligă să renunț, tot ce odată am iubit acum s-a transformat în scrum. Încep să strig cât mă țin puterile, dar nimeni nu își dă silința să mă asculte, acest sentiment de frustrare întărește în mine dorința de răzbunare.
Mă aude și pe mine cineva? Voi ăștia în costume negre care vă tot holbați la mine sunteți surzi?
Nimeni nu e surd, toți aud ce spun, doar că lipsa lor de curaj i-a transformat în statui și este prea târziu pentru ei să mai poată face ceva! Mi-am propus să îi ajut...
Am început cu soldățeii din copilărie, aliniați pe trotuar. Apoi cu pisica din curte, legată de gard. Acum exersez cu oameni. Într-o cameră rece. Toţi mă ascultă fără să clipească. Le recit, le spun poveşti. Uneori fac glume. Proaste. Umorul meu îi lasă rece.

 Am înteles și eu, într-un sfârșit, să nu iau nimic cu mine. Las chiar și câteva organe aici. 

Source: Morgue





luni, 15 septembrie 2014

Viața este floare sau rizom?

Capitolul 10


Viața este floare sau rizom?



Carl Gustav Jung spunea în cartea Amintiri, vise și reflecții că: „viața am asemuit-o întotdeauna unei plante care traiește din rizomul ei. Viața sa propriu-zisă nu este vizibilă, ea își are sălașul în rizom. Ceea ce devine vizibil deasupra pământului durează doar o vară. Apoi se ofilește - o apariție efemeră. Dacă ne gândim la devenirea și dispariția infinită a vieții și culturilor, ni se conturează impresia unei deșertăciuni absolute; dar eu n-am pierdut niciodată sentimentul perenității vieții sub eterna schimbare. Ceea ce se vede este floarea, ea este cea care dispare. Rizomul dăinuie.”
Jung vede viața împărțită în două planuri, unul interior (spiritual) și unul exterior (real). Mai mult acesta consideră că circumstanțele interioare sunt net superioare celor exterioare. De ce crede Jung acest lucru? Deoarece experiențele exterioare nu pot înlocui experiențele interioare!
Eu mă regăsesc în ceea ce spune Jung mai ales din punct de vedere al problemelor care apar pe parcurs în viața noastră. Mai exact, când nu există un raspuns și o soluție din interior la complicațiile vieții, acestea nu spun până la urmă mare lucru.
            Aici vreau să amplific ideea de importanță acordată problemelor, noi ne axăm în mare parte pe problemele vieții exterioare și nu realizăm problemele ascunse în interiorul nostru, care în mare parte sunt cauza celor exterioare!
Consider că ajungem la un anumit nivel de înțelepciune când reușim să avem o viață săracă în evenimente exterioare. Legat de asta Jung spunea că: „Nu pot istorisi multe despre ele, căci mi s-ar parea ceva vid și lipsit de substanță. Eu mă pot întelege pe mine doar prin întâmplările lăuntrice.”
Problema majoră este că nu toți suntem capabili să simțim și trăim întâmplările lăuntrice! Toți avem acei „pereți despărțitori” între real si spiritual, anumite persoane au pereții transparenți fiind capabili să își trăiască viața prin vis, iar marea majoritate a indivizilor au zidul format din pereți foarte groși fiind imposibil să își vadă interiorul.
Aici totul depinde de inconștient și de puterea de a crede în vise, ba mai mult de a reuși să folosești visele în scopul dezvoltării tale și perceperii fluxului vieții.
De ce am ajuns să vorbesc despre inconștient? Deoarece acesta este ca o lamă cu două tăișuri, are partea sa inofensivă ce te ajută să îți cunoști interiorul, dar are și latura macabră care furnizează marea problemă a secolului în care trăim: nevrozele!
Jung spunea despre inconștient că: „ne înşelăm dacă credem că inconştientul este ceva inofensiv care poate fi transformat în obiect de jocuri de societate. Desigur, el nu este primejdios în orice condiţii; dar de îndată ce apare o nevroză, aceasta e un semn că în inconştient există o acumulare de energie, adică un fel de încărcătură care poate exploda. Aici se recomandă prudenţă.”
            Văd în jurul meu tot mai mulți oameni stresați, oameni ce dețin o cantitate uriașă de energie negativă în inconștient. Totul se datorează stilului de viață și modului de gândire, care pune accentul pe jocurile elitei ( realizare în plan social – un plan social lipsit de valori spirituale).
            „E important să avem un secret şi presimţirea a ceva ce nu poate fi cunoscut. Ne umple viaţa cu o nuanţă de impersonal, cu un numinosum. Cine n-a făcut niciodată experienţa acestui lucru a pierdut ceva esenţial. Omul trebuie să simtă că trăieşte într-o lume care este misterioasă într-o anumită privinţă, să simtă că în ea se întâmplă şi lucruri a căror experienţă o poate face, chiar dacă rămân inexplicabile, şi nu numai acelea care se desfăşoară în limitele aşteptărilor. Neaşteptatul şi incredibilul ţin de această lume. Numai atunci viaţa este întreagă. Pentru mine, lumea a fost de la bun început infinit de mare si de insesizabilă.” – Jung
            Un robot nu poate trăi într-o lume misterioasă, pentru a funcționa el trebuie să trăiască într-o lume cunoscută. Ce suntem noi pâna la urmâ, oameni sau roboți? Prin asta ne diferențiem de ei, prin puterea de a vedea dicolo de obișnuit, prin faptul că înțelegem și punem întrebări!

            Dar, noi mai punem întrebări? Pe noi nu ne mai interesează lucrurile misterioase doar cele banale și care se pot calcula exact! Realisum exagerat a devenit marea problemă a dezvoltării noastre ca specie. Avem dezvoltare tehnologică dar substața vieții se află în misterioasa lume a irealului!

Source: Suflet în oglindă

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Punctul maxim al decadenţei

Capitolul 9

Punctul maxim al decadenţei



            Acest capitol pleacă de la o poveste ce ne arată că orice acțiune a noastră pe care o facem cu rea voință se întoarce împotriva noastră. Mai mult de fiecare dată când încercăm să câștigăm ceva fără să muncim acel lucru se dovedește a fi de două ori mai dificil de obținut.

În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lasă gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit ? Bine ar fi dacă ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă!
Dar cum să facă ? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, şi-a zis: "Fie ce-o fi!" şi a-nceput să se caţăre pe gard. Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina şi o rupsese. Acu, ce să mai facă!
Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca plină cu noroi şi s-a afundat în mâl.
Când, în sfârşit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la ele cum arată, şi-a spus:
- E drept că am obţinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare ? Haina mea cea bună e ruptă, încălţările şi pantalonii murdari ...
Cum stătea el aşa şi îşi plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când l-a văzut pe călător cum arată, i-a spus:
- Bine, omule, trebuia să te munceşti atâta pentru câteva mere ? Uite ce-ai păţit! Ca să nu mai spun că nu înţeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiş? Dacă băteai la mine în poartă şi mi-ai fi cerut câteva mere, eu ţi-aş fi dat cu drag. Acum, haide în casă să te speli şi să te odihneşti şi apoi îţi vei vedea de drum!
Tare bucuros şi mulţumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei sale, dar, în acelaşi timp, şi-a promis sieşi ca altădată nu va mai fi atât de nesăbuit.
În viaţă, nu este important doar să obţii, ci şi cum obţii! Sunt oameni care vor să aibă mai mult şi, atunci muncesc fără tihnă. Alţii, însă, fură, gândindu-se mereu cum să fugă de muncă şi să înşele. Aceştia, singuri se înșală, fiindcă nu este totul să ai un lucru; contează şi cum l-ai obţinut!” - Sursa

Aceasta este marea noastră problemă, ne plângem tot timpul că în jurul nostru lucrurile nu merg, dar nu ne gândim niciodată care este cauza acestor probleme. Chiar noi suntem cauza problemelor din societate, din cauza noastră lucrurile merg prost!
Dacă cei de la conducere încurajează anumite practici neloiale prin legislația oferită și barierele impuse în piață, asta nu înseamnă că noi ceilalți trebuie să uităm de orice principiu moral!
Tot mai des aud în jurul meu că: „în ziua de azi, fără să furi sau să încalci legea nu ai cum să supraviețuiești”, sunt economist și înțeleg perfect mecanismul pieței, dar asta se întâmplă deoarece toți s-au învățat să fure și nimeni nu mai are în sânge principiul moralității și respectului față de semeni.
Și când vorbesc de moralitate nu mă refer stric în plan profesional, mă refer la toate planurile posibile! Moralitatea a dispărut complet și asta nu anunță un viitor prea strălucit.
„Se verifică mereu, de-a lungul istoriei, câtă dreptate a avut marele jurist francez Maurice Hauriou, când a scris: dacă este alungată morala, alungată va fi şi libertatea.
Cuvintele acestea s-ar cuveni să le fie de învăţătură tinerilor care poate că nu înţeleg de ce desfrâul şi dezordinea sunt potrivnice libertăţii şi de ce morala e o condiţie esenţială a existenţei ei.” (N. STEINHARDT)
Azi, ştiinţa se ocupă de eliminarea inhibiţiilor morale; mass-media, de transformarea faptelor rele în fapte comune de viaţă, iar statistica măsoară gradul de libertate al unei naţiuni după gradul de absorbţie a faptelor imorale. Iar politica desăvârşeşte procesul, transformând, prin legislaţie, nebunia în normalitate!
Trebuie să avem o minte deschisă și să nu cădem în extrema opusă, eliminarea inhibițiilor morale, din punctul meu de vedere este un lucru bun mai ales pentru tineri, dar promovarea excesivă a imoralității face din România un popor primitiv.
Empatia, cooperarea, corectitudinea, reciprocitatea – grija faţă de bunăstarea celorlalţi, par a fi trasături pur omeneşti. Însă aceste trăsături le găsim mai des la animale și mai puțin la oameni.
Cei care au citit puţină istorie ştiu că pierderea libertăţii a fost întotdeauna rezultatul unei imoralităţi devenită colectivă. În Sodoma şi Gomora nu erau nici măcar cinci oameni drepţi și nu a durat mult până la punctul maxim al decadenţei.
Cei care ne conduc promovează imoralitate prin toate formele ei deoarece un om imoral este un om corupt, iar un om corupt înghite toate minciunile elitei! Un om moral își iubește țara și compatrioții și luptă împotriva decăderii acesteia!

„Moralitatea este un izvor necesar al guvernării populare.”- George Washington

Source:tim flach


vineri, 12 septembrie 2014

Generația distrugerii

Capitolul 8


Generația distrugerii


În capitolul 7 am vorbit despre cum globalizarea a produs modificări majore în societate, mai exact cum influențele țărilor dezvoltate au schimbat stilul de viață din țările în curs de dezvoltare.  Problema fiind chiar această schimbare a stilului de viață care a determinat mutații în comportamentul indivizilor. Trebuie să fim orbi ca să nu vedem valul vestic al influențelor negative, unde efectul acestora poate fi asemănător cu cel produs de Cristofor Columb asupra triburilor descoperite în America.
Ce am vrut să spun este că indivizii din țările în curs de dezvoltare (cazul României) nu au fost pregătiți să primească schimbarea, iar ca rezultat au fost copleșiți de aceasta devenind dependenți de valul vestic și ignorând în totalitate vechea cultură.
Legat de acest subiect am citit un articol interesant despre Generația Y (cei născuți între anii 1980 -2000), mai exact cei care au fost afectați cel mai puternic de valul globalizării, autorul articolului reușind să definească această generație într-un mod comic, dar realist în același timp: „Ne găsiți la facultate, în sediile asociațiilor studențești sau la Starbucks, butonând un smart-phone. Visăm să descoperim lumea, să fim independenți, nu putem respira fară Internet, credem cu toții în Sf. Google, iar Facebook-ul ne-a transpus într-o lume plină de prieteni “apropiați”. Cine suntem noi, Generația Y, de unde venim si încotro ne îndreptăm?” – Alina Stan, AchieveGlobal.
Scopul acestui articol este să răspundă la această întrebare: „Cine suntem noi, Generația Y, de unde venim si încotro ne îndreptăm?”
Un lucru este clar, Generația Y a avut un început promițător și aici mă refer la cei născuți între anii 1980 și 1990. Noi am crescut cu cheia la gât, ne-am jucat șotronul în fața blocului, am învățat engleza de la Cartoon Network, încă mai știm gustul gumei Turbo, iar pentru noi, tabletele au fost de ciocolată.
În schimb la generațiile născute între anii 1995 și 2000, putem observa cel mai bine efectele negative ale globalizării sau cum spunea scriitorul Augustin Buzura „sinistrul malaxor”. Ne purtăm ca nişte fiinţe fără trecut, fără istorie, fără cultură, de parcă am fi paraşutaţi într-un loc necunoscut şi obligaţi să luăm totul de la început. Cine mai vorbeşte azi despre cultură? Cine îşi mai pierde vremea cu cititul? Modernizarea se traduce printr-o neîncetată schimbare a legilor, iar interesul pentru cătuşe este infinit mai mare decât cel pentru carte.
Scriitorul japonez Mishima spunea: ”Cum este cu putinţă, oare, să vreţi doar să trăiţi acceptând o lume în care spiritul a murit?”.
Cred cu tărie că aceasta este cea mai mare durere a oamenilor cu rădăcini și aici mă refer la acele persoane care au reușit să înfrunte sinistrul malaxor al globalizării prin păstrarea tradițiilor și a valorilor moștenite.
În ziua de azi pentru noi nu mai este important trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie rădăcinile. Doamna Academician Zoe Dumitrescu Bușulenga spunea: „O lume fără rădăcini este o lume fără morală.”
Eu consider că toată debusolarea tinerilor vine odată cu dispariția modelelor. Tinerii au nevoie de acele persoane care să le deschidă  calea către adevăratele valori. Elita ce conduce lumea a reușit să dezinformeze tinerii, făcându-i să creadă că adevăratele valori sunt non-valori, iar în mintea lor se produce o confuzie dramatică!
În primul rând acele persoane care trebuie să ghideze copilul în viață vin din partea familiei. Un subiect foarte delicat deoarece familia nu mai are aceeași unitate pe care o avea în trecut! Părintele îi oferă copilului „cei șapte ani de acasă”, care se dovedesc a fi cei mai importanți din viața unui om și mai mult părintele îi inspiră credința copilului. Aș spune că și interesul față de cultură ar putea veni tot din cadrul familiei, dar unele familii nu s-au născut cu biblioteca în casă, nici nu au fost educaţi să se ducă spre bibliotecă, în acest caz școala împreună cu profesorii ar trebui să se ocupe de acest aspect.
O problemă și mai mare este că nici instituțiile de învățământ nu mai sunt ce au fost. Putem asocia o universitate cu un sistem de producție automat, unde studentul este materia primă, iar produsul finit este diploma! Banul dictează și în rândul sistemelor de învățământ unde studentul nu este motivat să învețe pentru dezvoltarea personală ci pentru obținerea unei diplome de care va avea nevoie pe piața muncii.
Dacă părintele conștientizează riscul își poate  îndrepta copilul către instituții de învățământ ce promovează cu adevărat educarea copilului, exact prin jocurile copilăriei noastre, un fel de întoarcere în trecut ca armă împotriva prezentului! Un exemplu de astfel de instituție ar fi Școala Waldorf. Dar marea majoritate, din varii motive, uită de copii, lăsându-i să crească singuri din punct de vedere afectiv, material oferindu-le totul, crezând că este suficient.

În cele mai multe ştiinţe, o nouă generaţie distruge ce a clădit generaţia precedentă şi ceea ce o generaţie crede că e adevăr, alta infirmă. Numai în matematică, fiecare generaţie adaugă o istorie nouă peste structura veche. - Hermann Hankel

Source: millennials

joi, 11 septembrie 2014

Societatea pe muchie de cuțit!

Capitolul 7


Acest fragment a fost preluat din lucrarea de dizertație cu titlul „PROBLEMATICA NOULUI CONSUMATOR LA ÎNCEPUTUL MILENIULUI AL III-LEA” de Gherasim Andrei Alexandru


            Chiar dacă nu este oficial în ziua de azi noi suntem implicați într-un război, este vorba despre războiul purtat de consumatori, ONG-uri, companii private și stat.
       Acest război se rezumă la protecția consumatorului împotriva companiilor multinaționale, referitor la încălcarea drepturilor consumatorului datorită puterii  superioare pe care companiile o au. Pentru acest lucru consumatorii au nevoie de ajutorul ONG-urilor și a statului pentru a putea câștiga acest război.
           Veste proastă este că cel puțin în țări în curs de dezvoltare ca România, mișcarea consumeristă (lupta împotriva multinaționalelor și apărarea drepturilor consumatorului) nu este vizibilă, iar din acest motiv globalizarea a transformat consumatorul tradițional într-un consumator modern.
            În articolul de mai jos putem vedea dacă aceste modificări au fost benefice sau nu...

Societatea de consum apare ca expresie în lucrările de specialitate în anii 1920 şi devine cunoscută în anii 1950 – 1970. Anii 1990 au fost caracterizaţi de perioada consumului de masă, caracterizată prin apariţia reţelelor informaţionale şi atingerii ultimei trepte a piramidei lui Maslow referitoare la exprimarea sinelui şi înţelegerea sensului vieţii.
Tranziţia a decurs foarte repede iar, micile pieţe locale au devenit marile pieţe naţionale datorită infrastructurilor moderne de transport şi comunicaţii, iar marketing-ul a abordat o filozofie bazată pe economia de scară, prin care afirmă că trebuie vândută o cantitate mare de produse cu o marjă mai mică de profit.
Produsele au primit un ambalaj atractiv, un nume (marca), iar toate acestea au fost ajutate şi de apariţia marilor magazine (comerţul de masă). Mai mult specialişti în marketing au inventat noi tipuri de consum: consum-seducţie şi consum-distracţie.
Această perioadă mai poate fi numită şi societatea abundenţei . Specialiştii în domeniu o asociază cu economia fordistă în care a fost definitivat procesul cumpărării bunurilor de folosinţă îndelungată , iar caracteristica dominantă este cantitatea[1].
Nu producţia şi nu abundenţa sunt cele care definesc societatea în care trăim, ci consumul, iar producţia nu este corelată cu nevoile consumatorilor, ci acestea din urmă sunt ajustate pentru a satisface producătorii. Sistemul are nevoie de oameni ca şi forţă de muncă, dar din ce în ce mai mult are nevoie de oameni ca şi consumatori . Tot în această perioadă au apărut strategiile de segmentare a clienţilor centrate pe vârsta  şi pe factorii socioculturali.
Un moment important în această tranziţie a fost trecerea de la logică economică, în care companiile se axau mai mult pe cantitate decât pe calitate, la societatea dorinţei, unde consumul este privit ca o logică a diferenţierii sociale, mai exact promovarea consumului individualist[2].
În contextul companiilor totem[3] ce impun nevoi şi promovează consumul de simboluri, individul devine din ce în ce mai înstrăinat de sine având astfel doar aparent dreptul la o individualitate distinctă şi rămâne doar cu iluzia libertăţii de alegere.
Etapa hiperconsumului este caracterizată prin motivaţia personală, căutarea satisfacţiilor private, căutarea valoarilor distractive, grijă pentru propria persoană, confortul senzitiv.
Marii producători încearcă prin produsele lor să îl facă pe noul consumator ( homo consumericus) să se identifice ca personalitate cu ele . Răspunsul a constat în transformarea simplelor mărci de produse în concept ce promovează noi stiluri de viaţă.
Cel mai important efect al societăţii de consum este alienarea, pentru că, în calitate de consumator, omul devine solitar, izolat, sau în comunitate, devenind dependent de aceasta. Relaţiile interumane sunt profund afectate, devenind superficiale şi lipsite de conţinut şi autenticitate.
Treptat piaţa a fost invadată de produse de lux, ce separă anumite clase sociale, mai mult, consumatorul pierde complet auto-controlul .
Apare dimensiunea hedonistă a consumului, ca un răspuns la dorinţa consumatorului de a-şi ocupa timpul liber cu activităţi de divertisment şi călătorie. Indivizii încep să petreacă mult mai mult timp ascultând muzică şi vizionând emisiuni televizate. În consecinţă hiperconsumatorul caută multiplicarea experienţelor[4].
Această perioadă este caracterizată  de trecerea de la producţia în masă la consacrarea termenului „clientul nostru-stăpânul nostruşi apariţia noilor tehnologii ce au permis producţii la comandă în masă.
Inovarea înlocuieşte termenul de producţie de tip fordist, iar piaţa este invadată de o multitudine de mărci, acest lucru a dus la o accelerare puternică a gradului de învechire a produselor ( majoritatea nu depăşesc doi ani de valabilitate). Acest proces a adus după sine şi o înnoire frecventă a campaniilor publicitare ce trebuie să capteze atenţia unui hiperconsumator suprasaturat de mesaje.
Hiperconsumatorul este caracterizat şi prin dependenţa sa de factorul timp, iar alegerea achiziţionării produselor depinde foarte mult şi de rapiditatea procesului de cumpărare. Plecând de la această idee a apărut şi turbo-consumatorul care pretinde să obţină totul, imediat și în orice moment.
Turbo-consumerismul se defineşte prin absenţa controlului social al cumpărătorului prin ignorarea obligaţiilor simbolice faţă de clasa socială[5].
Societatea de hiperconsum a creat consumatorul neeconomic, pentru care termenul de “shopping”[6] a devenit vital, iar valoarea banului este aproape inexistentă.
De la hiperconsumator şi turbo-consumator se face trecerea la consumatorul expert, mai exact un individ capabil să îşi poarte de grijă în mod responsabil.
Pentru a putea face trecerea către noul consumator şi la modificările pe care acesta le-a produs în societatea de consum, trebuie clarificată dilema dintre consumism-consumatorism-consumerism.
Conform Oxford English Dictionary, termenul consumerism[7] a fost folosit prima dată în anul 1915 și urmărea  apărarea drepturilor şi intereselor consumatorului. Anii’60  au dus la schimbarea sensului și utilizarea lui destul de  frecvent în ilustrarea comportamentului de consum excesiv al cetăţenilor din societatea capitalistă, acest dualism rezistând până în zilele noastre, dovadă fiind articolele ştiinţifice de profil care  relatează acest fapt.
Deoarece în literatura de specialitate din Romania termenul a fost preluat din elengleză, lingvista Rodica Zafiu a adus o posibilă soluţie pentru această dilemă în paginile revistei “România Literară”, în anul 2007. Termenii consumerism şi consumerist, sunt forme preluate direct din engleză şi adaptate  din punct de vedere fonetic şi morfologic, pentru că se asociază automat cu substantivul deja existent consum şi pentru că intră în seria foarte bogată a împrumuturilor şi a derivatelor moderne în -ism şi –ist[8].
Consumism şi consumist sunt adaptate în limba română. Această "autohtonizare" le face mai transparente, le motivează semantic suplimentar. Dezavantajul termenului consumerism e că are aparent aceeaşi transparenţă, care se dovedeşte totuşi înşelătoare: conduce la reconstituirea unei rădăcini consumer, inexistente în română.
Desigur, există şi a treia opţiune: echivalentul englezescului consumer este în română substantivul consumator; de aceea consumerism poate fi echivalat cu consumatorism, care preia structura termenului englezesc. Cu toate acestea, consumatorism este totuşi cel mai rar dintre cele trei variante de echivalare pe care le-am expus aici.
Tendința în plan global este de creştere exagerată a consumului relativ, unde indivizii consumă nu pentru că ar avea nevoie în sine de un produs, ci pentru că şi ceilalţi îl consumă. Acest fapt a realizat trecerea de la consumism, înţeles drept consum excesiv de bunuri, la hiperconsumism şi dependenţa de shopping așa cum am prezentat si mai sus in evoluția societății de consum.
Această stare de fapt a generat o serie de consecinţe negative nu doar la nivel individual, ci la nivelul întregii societăţi: a obligat oamenii să adopte stiluri de viaţă mai complicate şi să depună mai mult efort pentru satisfacerea anumitor nevoi, altfel relativ uşor de satisfăcut[9].
Pe fondul acestor efecte sociale negative induse de consumism şi mai ales de hiperconsumism, în ultimii ani am asistat la apariţia şi creşterea rapidă a importanţei economice a unei noi tipologii de consumator – noul consumator. 
Principalele mutaţii apărute în comportamentul de cumpărare al noului consumator, care derivă din căutarea continuă a autenticităţii, sunt următoarele[10]:
Individualismul sau narcisismul noului consumator, duce la asumarea libertății de a căuta acele diferenţe subtile care disting un produs autentic de produsul de serie. Conform teoriei lui Freud referitoare la “narcisismul micilor diferenţe”, noul consumator caută să-şi afirme individualitatea într-o colectivitate, dar în egală măsură să-şi demonstreze şi apartenţa la un grup restrâns, dar select[11].
Implicarea noului consumator reprezintă atenția mult mai mare  acordată procesului de producţie şi/sau de consum, deoarece dorește să se asigure de autenticitatea produselor şi de siguranța familiei.
Astfel, înainte de a cumpăra, noul consumator doreşte să primească răspuns la o serie de întrebări, cum ar fi de exemplu:
·         Sunt într-adevăr aceste legume ecologice?
·         Aceste alimente procesate conţin produse modificate genetic?
·         Au fost acele haine obţinute prin exploatarea copiilor?
·         A fost acest şampon testat pe animale?

Independența noului consumator se caracterizează prin dorința de reflectare cu propria minte asupra deciziilor de cumpărare, şi afirmarea independenţei prin provocarea ideilor preconcepute.
Informația a devenit resursa de bază pentru noul consumator. Acesta verifică etichetele, studiază conţinutul produselor, compară preţurile, examinează promisiunile brandurilor, cântăreşte opţiunile, pune întrebări pertinente şi îşi cunoaşte drepturile legale. Astfel, este deschisă calea spre a deveni un consumator mai bun, mai activ şi mai responsabil.

Concluzia acestui articol este că avem nevoie și în România de „noul consumator”, pentru a lupta împotriva companiilor ce prejudiciază consumatorii și statul. Avem nevoie de o mișcare consumeristă și de schimbarea mentalității comuniste - „cumpărăm cât mai mult să fie...”. 
Conform studiilor de specialitate în România există foarte puțini idivizi ce se încadrează în tiparul noului consumator, momentant țara noastră este dominată de hiperconsumatori ce încurajează consumismul, iar acest lucru le oferă companiilor multinaționale posibilități majore de aplicare a practicilor neloiale, iar țările mamă ale companiilor se îmbogățesc pe spatele hiperconsumatorilor români!


[1] Lash Scott şi Urry John, ,,The End of Organized Capitalism”, Polity Press, Cambridge, 1987
[2] Baudrillard Jean, ,,Societatea de consum-Mituri şi structuri”, Ed. Comunicare.ro, Bucuresti, 2008
[3] Totém, totemuri, s. n. 1. Simbol mitic (animal, plantă sau, rar, obiect) considerat de unele triburi primitive ca strămoș și protector al populației respective și venerat ca atare. 2. Imagine, reprezentată de obicei sculptural, a unui totem (1). [Pl. și: (m.) totemi] — Dinfr. totem. (DEX 2009)
[4] Boden Sharon, ,,Consumption and Emotion: The Romantic Ethic Revisited", Ed. Sociology, 2002

[5] Lipovetsky Gilles, “Fericirea Paradoxală – Eseu asupra societății de hiperconsum”
[6] http://dexonline.ro/definitie/shopping/842507
[7] http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/consumerism?q=consumerism
[8] http://www.romlit.ro/consumism_/_consumerism
[9] Bojin Emil, ,,Egoism si Libertate”, Ed. Vavila Edinf, Bucuresti, An 1997
[10] Lewis David şi Bridger Darren, ,,The soul of the new consumer”, 2000
[11] Baldwin Peter , ,,The Narcissism of Minor Differences: How America and Europe Are Alike”, Ed. Oxford University Press, 2009
  
Source:Consumerism